Denis Alibec (26 de ani) se va întoarce în lotul lui Nicolae Dică, a anunțat, marți, Gigi Becali, care a dezvăluit că l-a iertat pe atacant pentru toate greșelile făcute de când a venit la FCSB. Totuși, chiar dacă finanțatorul vicecampioanei e mulțumit de modul în care s-a comportat Alibec în ultimele zile, vârful e lăsat să „simtă puțin usturimea asta”.
Scandalul provocat de Denis Alibec în momentul în care a lovit o ușă și a aruncat neglijent pe jos banderola în meciul cu FC Voluntari e foarte aproape de final. Lăsat de Nicolae Dică în afara lotului deplasat în Israel pentru meciul cu Hapoel Beer Sheva, atacantul de 26 de ani și-a schimbat atitudinea, susține Becali, și a luat în serios programul pe care antrenorul vicecampioanei i l-a trasat. Suficient pentru a fi reprimit în lot, la câteva zile după ce era exclus și amendat cu nu mai puțin de 75.000 de euro.
Conștient că nu poate obține milioanele visate pe un jucător lăsat în afara lotului, Becali a anunțat că îi oferă o nouă șansă lui Alibec: „Despre Alibec am vești foarte bune! Am aflat că se ține de programul pe care i l-a impus Dică, se antrenează separat și o face foarte bine. S-a luat o hotărâre care să îl facă să își dorească să devină altcineva. Cu siguranță va fi iertat, dar trebuie să simtă puțin usturimea asta!”, a spus finanțatorul FCSB, pentru Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER